ȘOC! Partidul Oamenilor TINERI – cu PENSIONARI pe locurile 1 la Senat și Camera Deputaților, la Gorj!


După ce aflăm că, practic, s-a ales praful de turul 1 al alegerilor prezidențiale, existând până în momentul de față mai multe suspiciuni de fraudă, acum ies la iveală și alte “șobolănii”.

Apărut recent, în 2023, POT-ul (Partidul Oamenilor TINERI) este o altă formațiune politică înscrisă la alegeri, inclusiv parlamentare, despre care multă lume a aflat după turul unu al prezidențialelor, în mijlocul scandalului Călin Georgescu – Lasconi.

Foto: screenshot wikipedia

Partidul Oamenilor Tineri se declară o formațiune cu o ideologie suveranistă, naționalistă, populistă și conservatoare.  O formațiune care scoate capul la lumină în mijlocul haosului politic existent și electoral actual, generat de noi metode de propagandă electorală.

Foto: Candidații POT Gorj la Senat și Camera Deputaților – doi pensionari.

Surpriza cea mai mare o găsim la Gorj unde candidații de pe locurile UNU la parlamentare, Senat și Camera Deputaților, din partea acestui partid, al oamenilor TINERI, sunt doi PENSIONARI.

Foto: Panou afișaj electoral Piața Centrală Tg-Jiu (29.11.2024)


Unul dintre “tinereii” POT Gorj-ului are “frageda vârstă de 49 de ani (patru zeci și nouă) și are chiar și o poză. Celălat nici măcar nu apare pe vreun afiș de pe panourile centrale din Tg-Jiu.

Pe rețele sociale cunoscute (facebook) nu am identificat informații despre candidații Partidului Oamenilor Tineri de la Gorj și nici la o căutare mai amănunțită pe google, sursele de informații comune ale alegătorilor.

Deci, unui om simplu, neutru politic, îi va cădea greu să se informeze din surse sigure despre astfel de candidați “surpriză” și ar putea lesne cădea “pradă” unei campanii de dezinformare/manipulare așa cum se presupune că s-a întâmplat în raport de candidatul independent la prezidențiale ajuns acum în finala electorală.

Deși Scandal de Gorj nu s-a implicat jurnalistic în nicio campanie electorală Și s-a ținut departe de partidele politice, am dorit a antama aceste aspecte deoarece din cursul serii de ieri au început să tot apară în spațiul public gorjean valuri de discuții cu privire la o altă așa-zisă surpriză electorală “pregătită” pentru scrutinul de parlamentare, de duminica aceasta.

Foto: panou afișaj electoral Tg-Jiu, zona Teatrul Elvira Godeanu. (29.11.2024)

 

Extra acestor aspecte, și departe de vreo referire la formațiunea politică ante menționată, este cel puțin incredibil la ce cote inimaginabile a ajuns bătaia de joc a unor grupuri de interese, fie ele și politice, la adresa electoratului, la adresa securității și stabilității națiunii române, la adresa democrației.

Efectiv, la ora publicării acestui material, în loc să ne aflăm la startul unei campanii electorale pentru turul doi al prezidențialelor la care candidații să fie unii de top, unii care să reprezinte țara cu mândrie, cu profesionalism și cu dragoste față români, suntem în ipostaza unei anchete naționale de fraudare a procesului electoral și de investigare a unei posibile înșelăciuni / manipulări a electoratului în masă, la cel mai înalt nivel.

Este prematur de concluzionat acum, cine și de ce sau în ce scop a contribuit și a urmărit aducerea națiunii române în acest stadiu al debandadei. Dar, cu siguranță, vor ieși la iveală toate aceste aspecte și sperăm ca normalitatea și legalitatea să primeze și instituțiile statului responsabile de echilibrul, justiția și siguranța națională să acționeze pentru restabilirea normalității și democrației cât mai repede.

———-/-/————

Mențiune: Scandal de Gorj nu s-a implicat în nicio campanie electorală, nu a primit și nu primește bani de la nici o formațiune politică sau candidat independent înscris în vreo cursă electorală, nu este finanțată, direct sau indirect, de nicio instituție publică sau ONG.