De faptul că, ani la rând familia senatorului Ion Iordache a acaparat bugetul Primăriei Turceni, sugând prin diferite achiziții zeci de miliarde lei vechi, presa a tot scris. Mereu la conducerea acestei primării s-au tot învârtit, începând cu însăși Ion Iordache, apropiați ori rude ale actualului președinte PNL Gorj. Astăzi, o nouă achiziție publică, directă, de o jumătate de miliard de lei vechi fără TVA, tot de la YDAIL…
De la lucrări ample de construcții, de zeci de miliarde de lei vechi, sau închirie de utilaje și până la sandwich-uri de 1000 lei, Primăria Turceni a achiziționat de la Ydail-ul familiei lui Iordache. De la materiale de construcții până la dulciuri și cești, aceiași primărie a achiziționat constant de la Greenadel-ul soției lui Iordache. Nu o spunem noi “din burtă”, o spun actele oficiale privind achizițiile publice comunicate chiar de către Primăria Turceni.
Astăzi, 5 septembrie 2024, aceiași primărie s-a hotărât să facă cea mai nouă achiziție de la Ydail-ul de construcții al familiei Iordache, respectiv meniuri de mâncare cu chiftele, șampanie și apă.
Este vorba despre o achiziție de 49500.00 lei fără TVA constând în Servicii pentru evenimente. Practic, primăria a contractat Ydail-ul pentru organizarea Zilei internaționale a persoanelor vârstnice în Turceni la data de 01 octombrie 2024, la Complexul Strand Murgești – operat de același Ydail.
Începem să dăm crezare cetățenilor care afirmă că Turceniul a devenit un monopol al familiei Iordache?!
Cu această ocazie, Ydail-ul va trebui să dea de jumătatea de miliard de lei vechi fără tva pe meniuri servite, compuse din: – aperitiv: branza 30g, cascaval 30g, chiftelute
45g, pui shanghai 60g, castraveti 30g, salam 30g, rosii 50g, sunca de casa 30g, masline 15g, muschi file 20g; – friptura: piept de pui 150g cartofi rostiko 100g, salata de varza 150g; – desert 100g: – suc 0,5 l; – apa plata/minerala 0,5 | – sampanie fara alcool, formatie de muzica de petrecere ce va intretine atmosfera pe tot parcursul evenimentului si o oglinda magică.