VIDEO | Imagini +18 din Auschwitz-ul de la Tg-Jiu. Petiția a strâns 8000 de semnături în nici 2 zile!

ATENȚIE, VIDEO CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!

Dezumanizarea și indolența autorităților par a fi de neoprit. Ba mai mult, pentru unii funcționari ai statului, responsabili în domeniu, realitatea înfiorătoare este transformată, între două ciorbe și o lătură, în batjocură la adresa cetățeanului. Asta în contextul în care s-a ajuns la stadiul în care și puii de câine vor, la propriu, să se arunce de la fereastra Auschwit-ului canin din Tg-Jiu, păstorit de ASJOAFS Hunedoara – sub administrarea unui Niculaie V. Oprean, un personaj controversat.

Foto: cățel care vrea să “evadeze” din “lagărul de exterminare” numit Adăpost Public.

Cazul MASACRULUI barbar din adăpostul public de câini fără stăpân din Tg-Jiu a oripilat și oripilează în continuare, în timp ce autoritățile și politicieni râd, se distrează,  fac chermeze ori planuri pentru cum să mai prostească populația să-i mai voteze un mandat. Primarul din Tg-Jiu, Marcel Romanescu, s-a pronunțat “la cald” spunând că asociația căreia i-a delegat atribuțiile de hingherism și adăpost “a procedat ca la carte”, referindu-se că s-a procedat legal. Până la urmă, Primăria are un contract cu această asociație și te aștepți ca prestatorul să respecte clauzele contractuale și legea. Ce nu știa edilul la momentul respectiv este faptul că adăpostul s-a transformat între timp într-un adevărat lagăr de exterminare al cățeilor . Spre exemplu, când acesta era administrat de societatea și sub supravegherea directă a Primăriei Tg-Jiu, prin Edilitara Public S.A., NU SE OMORAU câinii, deși condițiile locative de adăpost erau similare. Cu toate acestea, NU ERA AUSCHWITZ!

S-A TREZIT POLIȚIA ANIMALELOR

Abia după de zeci de articole de presă, reclamații peste reclamații, mii de comentarii și alte sute de mii de vizualizări în online a uciderii “LEGALE” a 60 de căței neajutorați, IPJ Gorj a anunțat, în privat, pentru Gândul.ro că s-a autosesizat cu privire la caz. O Poliție a Animalelor din Gorj aflată în subordinea unui șef care  de la instalarea în funcție își așteaptă pensia în liniște, ne văzându-se, ne auzindu-se. Ei sunt cei în care trebuie să “avem încredere” că vor face lumină într-un caz absolut înfiorător, în contextul în care emit…

COMUNICAT IPJ ÎN PRIVAT, NICI MĂCAR PUBLIC

In urma imaginilor care au apărut in presă, dar si după mai multe sesizări, atât din partea medicilor veterinari, dar si a altor cetățeni, din județ si din tară, care au făcut foarte multe sesizări, polițiștii din cadrul biroului de Protectia Animalelor au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de ucidere a animalelor fară drept. Momentan se fac verificari”, a informat, în privat, Biroul de Presã al IJP Gorj jurnaliștii de la gândul.ro.

Scandal de Gorj a fost printre primele entități media care a făcut publică atrocitatea “legală” din 12 august și continuă să vă informeze pe subiect, cu fapte reale, cu dovezi verificate. Alți jurnaliști și alte asemenea structuri mass-media consacrate au scos și ele la iveală și alte ilegalități ori monstruozități

Până în momentul de față, în afară de 1-2 politicieni locali, nimeni nu a scos o vorbă, nu a făcut un pas pentru “umanizarea” așa-zisei ocrotiri a animalelor fără stăpân și prevenirea înmulțirii necontrolate a acestora.

Despre asta, citiți, pe larg, în articolele anterioare ale Scandal de Gorj!

Foto: Dorian Popa, îngrozit de imaginile din adăpostul public Tg-Jiu!

INFLUENCERII, PERSONALITĂȚILE ȘI ASOCIAȚILE

Imaginile șocante și dezvăluirile terifiante din acest lagăr de exterminare au ajuns ușor ușor în atenția publică. Fără să fi vreun iubitor împătimit de animale, te șochează, îți fac pielea de găină, te marchează pe viață.

Artiști români, influenceri de toate felurile, personalități publice au rămas mască în momentul în care au luat la cunoștință că în anul 2024, în orașul Operelor lui Brâncuși, se poate întâmpla așa ceva iar totul este considerat LEGAL!

Ok. O fi legea de așa natură încât permite eutanasierea câinilor fără adăpost în 14 zile dar și această EUTANASIERE cum se face? CUm sunt tratate animalele acestea de către responsabilii de la Târgu Jiu? O poliție, un DSV-u ceva mai există care să cerceteze, să inspecteze, să prevină barbarismul?

Vreun parlamentar care să ia o inițiativă legislativă de modificare a legii mai există? Vreu funcționar plătit din bani publici care să vegheze la cum se desfășoară activitatea acestor hingheri mai există?

Există, dar tac…

PETIȚIA A STRÂNS 8000 DE SEMNĂTURI

Petiția asociaților K9 Friends România și Pro Animals Tg-Jiu, intitulată “CEREM DREPTUL LA VIATA PENTRU CAINII DIN ADAPOSTUL PUBLIC TARGU JIU”, a strâns 8000 de semnături în nici 48 de ore de la lansarea publică. Numărul semnatarilor este într-o creștere covârșitoare.

Screenshot

PROTEST LA TG-JIU PE 23 AUGUST ÎN FAȚA PRIMĂRIEI

Poate se mai trezește careva!

Reprezentanții asociaților și organizaților în domeniu au stabilit și un protest menit a ridica problema autorităților locale și schimbarea radicală a viziunii de gestionare a câinilor fără stăpân.

Astfel, oamenii propun:

1. Retragerea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din ADI Hunedoara și delegearea serviciului unei asociații sau fundații de protecție a animalelor, a cărui viziune are în vedere trei direcții: adopție, sterilizare, educare.

2. Realizarea unui plan de acțiune al asociatiilor locale pentru protectia animalelor împreună cu Directia pentru Protectia Animalelor CJ Gorj, Biroul Protecția Animalelor din cadrul IPJ Gorj și cu Poliția Locală, cu scopul de a preveni înmulțirea necontrolată a animalelor;

3. Alocarea unui buget anual de cel puțin 300.000 de lei pentru subvenționarea campaniilor de sterilizări și microcipări gratuite pentru câinii de rasă comună cu proprietar, conform HG 1059/2013;

4. Organizarea de târguri și campanii de promovare a adopției animalelor, în fiecare săptămână;

5. Educație în școli privind respectul față de animale – pe modelul CJ Ilfov, care la ora actuală lucrează la materia opțional de respect față de animale, CJ Gorj poate realiza acest proiect în colaborare cu ISJ Gorj și cu asociațiile și fundațiile din domeniu.”, se arată în cuprinsul anunțului privind protestul de vineri, 23 august 2024.