Cine și de ce vrea scaunul directoarei Panduru de la Școala Săvoiu din Tg-Jiu? Sindicatul SLI, în curtea școlii… moka!


Politicile proaste în materie de educație aplicate de diverșii guvernanți perindați pe la conducerea țării și “evoluția” societății au condus în ultimii 10-15 ani la scăderea calității actului profesoral în toată țara. Pe lângă acestea, se mai pot adăuga interesele personale sau de grup ori de partid ale unora și altora.
Astăzi, 1206 elevi urmează cursurile Școlii Gimnaziale “Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, dar se pare că, pentru unii, ciolanul este mai presus de soarta micuților copii.

ȘCOALA CONSTANTIN SĂVOIU, ASTĂZI…

Aflată în ograda financiară a Primăriei Municipiului Tg-Jiu, unitatea de învățământ din centru orașului a beneficiat constant de susținerea edilului Marcel Romanescu. În ultimii 5-6 ani, școala a fost renovată și dotată pe baza sumelor generoase de la bugetul local și a fondurilor europene. Ultima reabilitare de mare anvergură a școlii a costat 7.774.157 lei, bani obținuți de Primăria Tg-Jiu printr-un proiect pe fonduri europene în cadrul POR 2014-2020. Lucrările s-au făcut, școala arată așa cum trebuie, profesori și condiții sunt, numai că… au apărut și interesele unor membri de partid.

Foto: Panou investiție Șc. Gen. Constantin Săvoiu Tg-Jiu / 15.01.2024 – Scandal de Gorj

Actualmente, la conducerea școlii se află profesoara dr. Panduru Corina, cea care în urmă cu peste un an a renunțat la continuarea funcției de inspector adjunct al ISJ Gorj și a revenit pe postul său, ocupat prin concurs, la cârma Școlii Constantin Săvoiu.

Foto: prof. dr. Corina Panduru (mijloc) – director Șc. Gen. Constantin Săvoiu

Deși membră cu acte mai vechi în cadrul PSD, Corina Panduru nu “s-a tras în poze” și nu s-a expus ca alți colegi ai săi de breaslă prin campaniile electorale trecute și nici nu a făcut parte din lipitorii de afișe cu pretenții ai partidului. De altfel, jurnaliștii Scandal de Gorj nu au putut identifica nici măcar un cont activ de facebook al acesteia sau vreo poză electorală din campaniile trecute.
Din această postură, de membru nemarcant al unei vreunei formațiuni politice, directoarea Panduru pare că trebuie să tragă ponoasele funcției de conducere, fiind “tratată preferențial”, cu reclamații și ifose de tot felul, tocmai de către… colegii săi “marcanți”.

Foto: componență Consiliul de Administrație al Școlii Generale Constantin Săvoiu la 15.01.2025.

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL ȘCOLII…

…este format, pe lângă reprezentanții părinților elevilor și ai profesorilor, cum altcumva, și din PSD-iști locali… “cu câte 7 servicii”.

Astfel, lista membrilor C.A. include pe:

1 . Dăianu Adrian, reprezentantul din partea Primăriei Tg-Jiu, care este simultan și șeful organizației PSD Tg-Jiu, directorul general al Edilitara Public S.A. dar și liber profesionist în privat.

2 . David Emilian George, reprezentant al Consiliului Local, este simultan și membru marcant PSD Tg-Jiu, consilier local și inspector / inginer în cadrul RAR Gorj.

3 . Popa Luis Ionut, tot reprezentant desemnat al Consiliului Local Tg-Jiu este simultan și membru marcant al PSD Tg-Jiu, consilier local, director al serviciului de animale din cadrul CJ Gorj, realizator de emisiuni la un post local televiziune, blogger pe rețelele sociale și câte și mai câte că nici el nu mai știe (printre care și “jurnalist” la propriul site: total24.ro).

4 . Arsenie Bogdan Marian, reprezentant din cadrul Asociației Părinților, membru PSD, fost consilier local în mandatul trecut și un prieten devotat al celor trei de mai sus.

Practic, dacă cineva vrea să dicteze ceva în soarta școlii, “vrea capul” cuiva de la Școala Nr. 8 sau să aibă influență la această unitate de învățământ trebuie fie un apropiat al celor de mai sus, să beneficieze de “binecuvântare” de la partid.

Cel mai probabil, primarul Marcel Romanescu a fost de acord cu desemnarea acestora în C.A. cu intenția de supraveghea bunul mers al activității școlii emblematice din centrul orașului și nu de a fi producătorii sau protagoniștii unor telenovele profesoral – politice.

LISTA “CADRELOR” NU SE OPREȘTE AICI…

Directoare adjunctă a Școlii Generale Constantin Săvoiu este nimeni alta decât învățătoarea de clasele I-IV Ramona Frățilescu. O fostă candidată PSD Tg-Jiu pe listele pentru Consiliul Local și un element foarte activ al echipei stafului de campanie condus la alegerile trecute de către Adrian Dăianu.

Foto din campania electorală: Frățilescu Ramona alături Dăianu Adrian, Mihai Weber, Marcel Romanescu. (sursa: facebook)

Sursele noastre afirmă că învățătoarea Frățilescu și-ar dori cu mare ardoare să-i ia locul Corinei Panduru, să fie și ea “directoare plină”. Deși nu are pregătirea profesională a acesteia, Ramona Frățilescu pare că “a muncit suficient pentru partid” prin campaniile electorale, pozându-se cu afișele în mână dar și lângă liderii PSD Gorj și Tg-Jiu (foto sus) pentru a-și dori în viitor postul de director.

Mai multe dintre sursele noastre jurnalistice spun că relația adjunctei Frățilescu nu ar fi foarte “strânsă” doar cu Adrian Dăianu ci și cu unii profesori sau părinți care i-ar putea facilita susținerea pentru o eventuală promovare.

VĂRZARII… DE SPORT AU UN CUVÂNT DE SPUS…

La școala nr. 8 activează 5 (ATENȚIE!!!) cinci profesori de sport: frații MĂLĂESCU IONUȚ și MĂLĂESCU ADRIAN (unul sindicalist și altul în bune relații cu șeful PSD Tg-Jiu, Adrian Dăianu) și profesorii Guță, Călugăru și Brânzan.

Foto: Frații Ionuț și Adrian Mălăescu – profesori de sport la Șc. Gen. Constantin Săvoiu. Like-uri și poze din campania electoralăz

Surse Scandal de Gorj și gurile rele din rândul părinților spun că, la un moment dat, cei interesați au activat un cunoscut “agitator local” din Tg-Jiu (un analfabet asistat social cu locuință socială prin cartierul Preajba) pentru a propaga tot felul de imbecilități și denigrări în spațiul online în scopul generării unei atmosfere negative la adresa actualei directoare a școlii.  Din câte am aflat, ar fi fost vorba de un “celebru influencer” de Tg-Jiu, cercetat penal în trecut pentru onanism în preajma minorilor și lăsat în pace de organele judiciare pe motiv de discenământ limitat / parțial.

LABORANTA DORINA, SERVILA DIN LISTA DE POSTACILOR DE PARTID…

Da, pe cât de uimitor pare pe atât de adevărat este! Pe statele de plată ale instituției figurează angajată și o anume laborantă, Dorina Berca. La o succintă căutare pe Facebook, laboranta în cauză apare cu numeroase aprecieri la pozele de partid sau este tag-uită în imaginile de grup ale PSD Tg-Jiu. Dar ce mai contează, leafa merge.

Spre exemplu, școala nefiind o fabrică de pâine, de detergenți sau de băuturi alcoolice, din câți am întrebat, nimeni nu știe ce poate face exact o astfel de LABORANTĂ în cadrul unei unități de învățământ. Aceasta apare in mai multe postări pe facebook alături de membrii echipei PSD Tg-Jiu dar si împreună cu adjuncta Frățilescu. Semn că face parte din “gașca bună”.

Cert este că, Dorina Berca se înțelege de minune cu membrii de partid, are un loc de muncă călduț în centrul orașului și încasează un salariu bunicel. O fi rău?

SINDICATUL ZGÂRCIT DIN CURTEA ȘCOLII NR. 8… VREA TOTUL MOKA…

Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local, Sindicatul Liber din Învățământ – SLI – Tg-Jiu și-a făcut de prin 2019 cuib (pardon, sediu) într-o încăpere din incinta Școlii Nr. 8.
Bineînțeles, cu pretenția de a avea totul “moka”, pe banii școlii.

Foto: Urluescu Simona Camelia – lider Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Tg-Jiu

Recent, lidera SIMONA URLUESCU și-ar fi dorit și mutarea sindicatului într-o sală mai mare și… NOU RENOVATĂ din incinta unității de învățământ.

Conform solicitării noastre de informații adresate unității școlare, reprezentanții acesteia spun că  S.L.I. Tg-Jiu funcționează acolo în baza unui Contract de dare în folosintã gratuită din 2019 (nr. 8924/25.11.2019) încheiat urmare a unei Hotărâri de Consiliu Local.

Mai mult, întrucât contractul inițial expirase, municipalitatea a emis HCL nr. 482/30.09.2024 prin care le-a prelungit, prin act adițional, șederea gratuită în curtea școlii.

Dorința sindicaliștilor SLI era să beneficieze de o încăpere mai mare în incinta școlii și dintre cele nou renovate de către Primărie. Să aibe tot confortul, la standarde, și fără să cheltuie din banii proprii.
În schimb, s-au izbit de refuzul conducerii școlii care “a avut neobrăzarea” să se opună pe motiv că intenționează ca în sala proaspăt renovată să mute biblioteca școlii.

(N.r.: Lipsă de colaborare sau “bună purtare” cu greii sindicali din partea directoarei, nu?! Adică cum să aibă prioritate în fața unui cuib sindical profesoral o amărâtă de bibliotecă școlară cu peste 20.000 de cărți și sală de lectură. Rușine, domne…!)

O conduită și mai “urâcioasă” din  partea directoarei Panduru care a avut tupeul să solicite sindicatului să-și plătească separat utilitățile pe care le utilizează odată cu folosința gratuită a spațiului din incinta școlii.

Din câte reiese din documentele intrate în posesia Scandal de Gorj, S.L.I. Tg-Jiu, condus de profesoara Simona Camelia Urluescu, a beneficiat de utilitățile școlii FĂRĂ SĂ PLĂTEASCĂ iar acum, de când se “urlă” pentru a-și pune contorizare separată, se fac presiuni pentru capul și scaunul directoarei “ne cooperante”.

– – – // – – –

Nota autorului

De aproape 140 de ani, de la înființarea ei în 15 septembrie 1855, Școala Gimnazială Constantin Săvoiu (Nr.8) din Târgu Jiu este considerată una dintre cele mai emblematice unități de învățământ ale Gorjului. În prezent, 1206 elevi urmează cursurile acesteia. De-a lungul timpului, “Școala 8” din Tg-Jiu a furnizat sute de olimpici și zeci de mii de elevi extraordinar de bine pregătiți. La performanțele educaționale ale școlii au contribuit cadre didactice de o pregătire excepțională, dascăli cu vocație, pedagogii adevărați dar și conducerile care au asigurat echilibru și buna funcționare. Să ne aducem aminte de regretații reputați profesori de matematică Pera sau de română, Constantin Stana, care au condus Școala Nr. 8 în anii ‘90 și la începuturile anilor 2000.

Din păcate, astăzi, în România în care copiii se droghează prin școli și licee, elevii se taie cu cuțitele de la 13-14 ani, se îmbată până-și vomită ficații din ei pe la tot felul de majorate mai ceva ca nunțile…

… aleși aleg să pună “grade pe umăr”, să promoveze în funcții de conducere și sunt ținuți în brațe fel de fel de necalificați, titulari de diplome obținute cu “kentu’ și lumânarea”, pupincuriști politici sau ciolănari gata să înfunde pușcăriile pentru o mână de arginți ori o funcție… să fie și ei cineva în societate.

Attachment.png