La Schela (Gorj), mai rău ca-n Las Fierbinți. Primarul Gabriel Deteșan, cel cercetat penal în trecut pentru falsuri și abuz în serviciu, se pare că a confundat iarăși localitatea și funcția cu ograda personală și face ce-i trece prin cap. O ghiolbăneală cu iz de mită electorală, într-un spațiu public, pe persoană fizică, ilegală, cu bere “de pomană” viitorilor votanți. Unele surse spun, chiar, și minorilor. Ca treaba să fie și mai “vomitivă”, poliția sosită la fața locului pare că se face că plouă.
Evenimentul cu pricina, organizat la invitația personală a primarului, a avut loc duminică seara, chiar în ziua de Paște, la Căminul Cultural din satul Sâmbotin. La o primă vedere, nimic neobișnuit pentru o zi de sărbătoare. Primarul, mândru de geniala idee, a denumit “convocarea” – o socializare între prieteni si rude, la o horă de joc si voie bună” .
Analizând mai în detaliu, se pare că primarul Gabriel Deteșan a o omis însă aspectele esențiale de legalitate. Cum ar fi necesitatea unei Hotărâri de Consiliu Local prealabile privind organizarea unui eveniment public în localitate, punerea la dispoziție a unui spațiu / imobil public pentru evenimentul respectiv, condițiile de desfășurare, interdicția consumului băuturilor alcoolice la astfel de evenimente ș.a.m.d. … .
Aflat în pre-campanie electorală pentru un nou mandat de moț în fruntea Primăriei, Găbițu Deteșan a instalat și patru butoaie de bere cu dozator cu tot, în condiții de bodegă neautorizată, și a luat țopăiala înainte pentru ca electoratul să fie deplin “mulțumit” de abilitățile sale de edil. Bineînțeles, în interviul dat presei, primarul se face că plouă și spune că nu știe cine a adus butoaiele cu bere și el “tocmai s-a ferit de astfel de eveniment”. Curat damblageală dacă este să o gândim la rece. Poliția, DSV, DSP și ce o mai… nu vede, nu aude, mucles… .
Să credem că s-a girat tocmai de poliție consumul de alcool în spații publice la un eveniment organizat, ilegal, într-un imobil din patrimoniu public ? Cât despre primar, am văzut ce poate, ce scoate pe gură la declarația dată. El a organizat evenimentul, și-l asumă dar zice că “habar n-are”.
Imaginile sunt de la sine grăitoare și se poate observa, în toată splendoarea, minunăția de ghiolbăneală à la Las Fierbinți, la care au participat și minori, făcută de edilul liberal. Practic, nici nu mai contează din ce formațiune politică face parte atât timp cât omul a demonstrat ce-i poate capul… . Uimitor este că poliția a fost chemată prin 112, a luat act de mizeria electorală de la fața locului și până acum… “dă din umeri”.
Sursă imagini și punct de vedere primar Gabriel Deteșan: gorjexpress.ro .