Iulian Popescu, președintele PNL Târgu Jiu și fost candidat pentru funcția de Primar al Municipiului Tg-Jiu la alegerile locale din iunie 2024, este vizat într-un dosar penal în legătură cu campania sa electorală. Deși, inițial, procurorii locali închiseseră dosarul penal la propunerea polițiștilor din Tg-Jiu, prin clasarea cauzei, magistrații Judecătoriei au infirmat soluția Parchetului și le-au trimis cauza înapoi pentru redeschiderea și completarea urmăririi penale.
Liberalii din Tg-Jiu, în frunte cu președintele organizației, cel mai interesat în perioada respectivă de obținerea unui scor bun la alegeri, Iulian Popescu, sunt acuzați că în perioada precampaniei și în perioada campaniei electorale de la alegerile comasate din 09.06.2024, s-au folosit ilegal de marca Pandurii pentru a-și face reclamă electorală. Deși au fost notificați de titularii mărcii să înceteze propaganda electorală pe “spinarea” mărcii Pandurii, fără acord, se pare că pe liberali “i-a durut în cot” iar acum trebuie să tragă ponoasele unui dosar penal.
Cel care a sesizat aspectele la organele penale este tocmai reprezentantul legal al asociației care deține marca și emblema Pandurii Târgu Jiu 1963, fostul lider al galeriei echipei Pandurii, Valeriu Marius Peptenatu.
Acesta a susținut în fața magistraților că cei vinovați s-au folosit verbal, prin obiecte de îmbrăcăminte, în mass media, în mediul online (Facebook, Instagram si Tik Tok), fără acordul proprietarului sau al beneficiarilor reali cu codul de mandatar financiar al formațiunii politice PNL Gorj, marca si emblema Pandurii, care se află înregistrată la OSIM sub protectia Legii nr. 84/1998.
Conform mențiunilor judecătorului de cameră preliminară din Încheierea nr. 788/2024 a Judecătoriei Tg-Jiu, petentul a precizat că liberalii enumerați în plângerea sa “nu au ținut cont nici de notificarea scrisă de firma care se ocupă de monitorizarea mărcii la OSIM și nici de faptul că nu și-au dat acordul el sau vreun beneficiar real al proprietarului mărcii Pandurii, care este Asociația Sportivă Club Sportiv CEO 2017 Pandurii.” Avocatul firmei mandatare a emis două adrese către AEP și către PNL Gorj de care nu au ținut cont și au continuat campania electorală, sub cod de mandatar, de a exploata ca imagine numele, marca si emblema Pandurii.
PARCHETUL CLASASE CAUZA LA PROPUNEREA POLIȚIȘTILOR…
Prin ordonanta nr. 2983/P/2024 din 19.07.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, s-a dispus clasarea sub aspectul săvârsirii infractiunilor de corupere a alegătorilor, prevăzutã de art. 396 alin.1 Cod penal, și de punere în circulatie a unui produs purtând o marcã identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută de art. 102 alin.1 lit.b din Legea 84/1998, întrucât din cercetările efectuate a rezultat că fapta nu este prevăzutã de legea penală.
La baza clasării pronunțate de procurorii locali a stat tocmai referatul organelor de cercetare penală intocmit în cauză respectiv ancheta făcută de ofițerii I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Procurorul și-a însușit argumentele cuprinse în propunerea de clasare a polițiștilor în ce priveste starea de fapt si temeiul de drept.
JUDECĂTORIA TG-JIU A INFIRMAT SOLUȚIA ȘI A DISPUS REDESCHIDEREA ȘI CONTINUAREA URMĂRIRII PENALE
Dată fiind instrumentarea lapidară a dosarului și câteva neconformități în ordonanța Parchetului, judecãtorul de cameră preliminară de la Tg-Jiu a dispus trimiterea cauzei înapoi la procuror pentru a redeschide si completa urmărirea penală cu privire la săvârsirea infracțiunilor sesizate prin plângere penală de către Peptenatu Valeriu-Marius, cu mijloacele de probă apte a releva elementele de fapt care să servească la constatarea existenței sau inexistentei infracțiunilor, la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care să contribuie la aflarea adevărului.
LIBERALII IULIAN POPESCU ȘI MIHAI PRUNARIU VOR FI AUDIAȚI…
Acum, conform instrucțiunilor încheierii pronunțate de magistratul Judecătoriei Tg-Jiu, Popescu Iulian-Vasile si Prunariu Mihai audiați, în calitate de martori, în dosarul penal, ei fiind protagoniștii materialelor electorale invocate de petentul Peptenatu Valeriu.
De asemnea, organele de anchetă vor mai trebui să întocmească și un proces-verbal de redare a conținuturilor fișierelor de pe suporturile optice de la dosarul de urmărire penală, să obțină relatii scrise și să ridicare inscrisuri de la Autoritatea Electorală
Permanentă (AEP) în legătură cu eventuala decontare a cheltuielilor efectuate pentru alegerile locale din anul 2024, în judetul Gorj, privind bunuri purtând denumirea sau însemnele mãrcii protejate „C.S. Lignitul Pandurii Târgu Jiu 1963″.
Later edit: Liberalul Mihai Prunariu a transmis redacției, după publicarea articolului, că în imaginile respective din campania electorală s-au folosit două tricouri cu marca Pandurii 1962 (nu 1963).
“Noi am folosit marca Pandurii 1962, 2 tricouri de pe vremea când eu eram președinte. Vali Galerie are marca Pandurii 1963. Și apropo, care e încadrarea juridică a faptei penale pe care noi am comis-o?
Dosarul s-a întors pentru că procurorul de caz, în rechizitoriu, a greșit când a scris despre codul penal, greșind numărul articolului din CP.”, spune Mihai Prunariu referitor la situația menționată.